Sursa foto
O persoana care mi-a devenit draga de cateva luni, care scrie despre sufletul ei si pe care o citesc cu placere ne provoaca pe noi, femeile, sa facem un mic test pentru a vedea daca suntem sau nu perfectioniste. Nu o luati ca pe o leapsa (eu una mi-am propus ca timp de un an nu mai fac lepse asa ca ma mint singura) ci ca pe un pasaj dintr-o carte (ceea ce si este) care iti ridica niste semne de-ntrebare…
Zece semne principiale care arata ca esti perfectionista

Te gandesti tot timpul la o greseala pe care ai comis-o. – Depinde de greseala. Sunt unele care ma bantuie de ani de zile (de exemplu greseli stupide care m-au costat la nota de la bac, si sunt 6 ani de-atunci).

Esti extrem de competitiva si nu suporti ca altii sa te intreaca. – Daca merita cu adevarat persoana respectiva o felicit cu toata sinceritatea si nu ma-ncearca nici un sentiment de invidie ori ceva sa ma roada.

Vrei ca un lucru sa iasa fie „asa cum trebuie”, fie deloc. – Depinde de situatie. Uneori mai fac si curatenie in mod superficial (cand nu prea am timp), daca n-as face deloc as sta intr-un morman de haine murdare?!?

Te astepti la perfectiune din partea celorlalti. – Nu! Ma astept la loialitate.

Nu ceri ajutorul daca acesta ar putea fi perceput ca defect sau slabiciune. – Uneori mai fac si asta, dar iarasi, depinde de caz.

Te tii de treaba mult timp dupa ce alte persoane au renuntat. – Si uneori fac asta dintr-o ambitie prosteasca.

Esti un vanator de greseli care simte nevoia sa-i corecteze pe ceilalti atunci cand gresesc. – Mai fac si asta desi nu m-as numi vanator de greseli. Insa daca sesisez  o greseala (fara a o vana) nu prea ma pot abtine sa nu spun nimic.

Esti ultraconstienta de exigentele si asteptarile celorlalti. –  Clar! Si mai ales daca e o persoana pe care eu o admir nespus, nu as suporta sa o dezamagesc.

Uneori poate oamenii nu au asteptari si exigente de la mine, eu insa probabil le inventez singura si incerc sa le indeplinesc.

Esti intimidata de ideea de a face greseli in fata altor oameni. –  Fara doar si poate. Si mai ales uneori nu ma iert eu pentru anumite greseli. De fapt nu as spune ca nu ma iert, dar oricum a doua oara fac tot posibilul sa nu se repete.

Ai observat greseala din titlul acestei liste. – Deci dom’le, am vrut sa public acest articol de ieri inca si nu am facut asta tocmai din cauza faptului ca nu-mi dadeam seama ce greseala gramaticala sau de sintaxa ar fi. Se pune ca-s perfectionista daca intr-o discutie cu Roxanne am intrebat-o pe ea poate eu-s cu capul in nori si nu am realizat? Eu una nu m-am gandit la varianta ei: daca-s semne principale nu-s cam multe 10? (Desigur, mie imi suna mai bine propozitia sub alte forme, de exemplu: Zece semne care indica faptul ca esti perfectionista).

ERATA : Cu ajutorul unei persoane tare simpatice mi-am dat seama ca sunt de fapt si superficiala! Da, acum vad greseala din titlu, m-am tot rotit in jurul cozii (stupid me!) si nu mi-am dat seama ca este scris princiPIal in loc de princiPal. Se pare ca nu-s chiar o perfectionista!
Cam atat. Concluzia (cred eu) e ca “aspir”, uneori si fara sa-mi doresc asta (neaparat), spre perfectionism (nu ca mi-ar si reusi). Cert este ca si sotul meu ma mai cearta uneori spunand: “De ce trebuie sa iasa mereu totul perfect?!”.
P.S. A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris ceva strict legat de mine. Si probabil va trece si mai multa vreme pana voi scrie din nou…